Dominic Fritz : 2 ani alături de voi ca primar. Mișcăm Timișoara. Împreună.


Nu este un moment de laudă, ci unul de gratitudine. Vreau să mulțumesc tuturor celor mulți care au făcut posibil tot ce s-a mișcat în Timișoara în această perioadă.
Și vă spun cu mâna pe inimă, împreună cu cei mulți care luptă alături de mine, după doi ani în interior, doi ani de luptă tenace, de frustrări, provocări și atacuri, doi ani de idei și surprize și soluții: niciodată nu am fost atât de încrezători în viitorul Timișoarei ca acum.
Pentru că după doi ani sigur încă nu am adus toate rezultatele pentru care lucrăm zi de zi, și nici nu am promis o baghetă magică, dar un lucru a devenit clar: că am schimbat regulile jocului. Că ”digitalizare”, ”profesionalizare”, ”deschidere față de cetățean, de mediul privat și de societatea civilă”, ”cheltuirea banilor cu chibzuință”, ”atragerea de bani europeni pentru investiții”, ”egalitatea în fața legii” nu sunt doar sloganuri de campanie, ci sunt bazele bunei guvernări devenită realitate.
Până la urmă, asta este miza Timișoarei în următorul deceniu: să ne asumăm ambiția noastră de a deveni din nou un reper pentru dezvoltarea României, si poate chiar pentru dezvoltarea Europei. Să nu ne lăsăm intimidați de provincialismul cinic al celor care sabotează oportunitățile orașului pentru propriile orgolii, pofte personale și acces la privilegii. Timișoara țintește mai sus!
Mișcăm Timișoara. Împreună.

 

Dominic Fritz 

https://www.facebook.com/watch?v=568512945078826

, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *